Saptamana care se incheie in aceasta noapte cu trecerea la ora de iarna, a fost marcata in arealul mass-mediatic si politic al MD de redeschiderea dosarului referitor la rapirea lui Vlad Cubreacov, vicepresedinte al Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD) si deputat in parlamentul MD.


Toata lumea s-a napustit la comentarea primelor declaratii ale Procuraturii Generale facute dupa mai mult de cinci ani de menopauza juridica. Jurnal de Chisinau (JdC), ziarul lui Val Butnaru, nasul liderului PPCD, Iurie Rosca (asa stiam eu), a fost cel care a publicat si o declaratie mai speciala a unor fosti lideri PPCD, Sergiu Burcă si Ion Neagu. Cei doi declara ca ar fi fost citati ca martori in dosarul disparitiei lui Cubreacov pe 28-29 august curent si au "marturisit adevarul".


Nu ma pot abtine sa nu citez ultimul pasaj din aceasta declaratie, demna de un premiu de debut artisitc pamfletar pentru cei doi: "Îi îndemnam şi pe foştii noştri colegi, implicaţi direct în cazul anchetat, să procedeze la fel. Adevărul îi va face liberi. Şi abia atunci când vor fi liberi, îşi vor da seama că într-o lume în care toţi suntem muritori este o nebunie curată să duci mâna la pistol, când aceeaşi mână o poţi întinde creştineşte vechilor prieteni pe care îi percepi, paranoic, ca pe nişte duşmani; să le întinzi mâna şi să le spui simplu, de la inimă la inimă: „Iertaţi-mă, fraţilor, am greşit. Sunt un putregai.” :)


Mai stiti ce se vehicula in 2002, inainte de reaparitia lui Cubric (asa il alintam noi inde noi, cei de la Noua Generatie, Organizatia de Tineret a PPCD)? Unii pretindeau ca Rapirea lui Cubreacov a fost pusa la cale de catre autoritatile bisericesti ale Rusiei, afectate de pierderea procesului privind cazul Mitropoliei Basarabiei; altii, printre care si Petru Bogatu, fost redactor-sef la Tara (organul de presa a PPCD) anunta ca detine informatii potrivit carora Agentia Centrala de Investigatii din SUA "ar avea unele dovezi ca deputatul PPCD ar fi fost sechestrat de SVR" (Serviciul de Cercetare Externa al Federatiei Ruse). Si, in final, altii spuneau ca pe Cubreacov l-au furat comunistii, speriati de amploare manifestatiilor stradale incepute pe 9 ianuarie 2002 de PPCD.

Partea frumoasa e ca acum Bogatu a ajuns la JdC (dupa o cearta cu Rosca) si nu stiu cata disponibilitate ar avea pentru a depune marturie in dosarul Cubreacov!:) Totusi, sper ca bravii procurori moldavi ii vor cere actualului editorialist al JdC acele informatii venite de la (sic!) CIA.


Aveti aici in dreapta o poza din acel 25 mai, 2002. Din pacate, calitatea e proasta, dar alta nu am gasit pe net. Intamplator sau nu, in acea zi a avut loc la Chisinau congresul Noii Generatii. Dupa dechiderea Congresului cu cateva speechuri plictisitoare si cu extraordinara exceptie a unui bielorus, lider al unei miscari de opozitie care a vorbit in maniera evenghelistilor americani cu miscari de corp specifice si tumbe de invidiat, pe la 13-14, parca, Iurie Rosca ne da vestea mare: Dragi prieteni, a fost gasit Vlad Cubreacov!!!!


Eu si inca vreo 5 de la Balti eram la balconul Teatrului National de Opera si Balet. Am sarit toti urland, aplaudand, inghesuindu-ne spre iesire, nu de alta, da' Rosca ne anuntase ca mergem acasa la Cubric sa il vedem si noi. Am iesit cu drapele, pancarte, lozinci urland, fluierand, trafic blocat, soferi enervati, noi fericiti! Am ajuns in vreo 20-30 de minute. Scandari, aplauze, "CUBREACOV! CUBREACOV! CUBREACOV!!!!" Euforie generala. Apoi a aparut Vlad, barbos (cum il vedeti in imaginea de sus) si s-a imbratisat cu Rosca (cum vedeti in imaginea de alaturi). Plangeau amandoi. Plangea sotia lui Vlad, domnisoarele si doamnele care venisera cu noi. Vlad a scos din buzunar o iconita, povestindu-ne cum s-a rugat sa scape. Eu si multi ca mine eram fericiti. Dumnezeu exista!


Naivitatea mea a fost consolidata, atunci si cateva luni dupa, de acele scene in care doi oameni maturi plangeau, plangeau pe bune. Nu stiu cat de buni actori or fi, dar, parca nu imi venea sa cred ca la mijloc ar fi fost o inscenare. Ceea ce se vehiculeaza acum, ca Vlad Cubreacov ar fi stat ascuns (rapit de oamenii lui Rosca, pretind unii) la Durlesti, suburbie a Chisinaului, in locuinta cuiva care a si fost asasinat la putin dupa, sau, ca acelasi Cubreacov ar fi stat ascuns in apartamentul unui coleg de partid chiar in Chisinau, pare sa fie cu atat mai josnic, in cazul in care se dovedeste a fi adevarat. Oricum, samburele meu de indoiala a incoltit in martie, 2003, la un training organizat de Noua Generatie la Balti, atunci cand Cubric, intre ai lui fiind, a evitat sa ne povesteasca ce si cum, asa cum o facuse chiar de la inceputul reaparitiei sale, atunci motivand ca ar fi debusolat si nu e in stare sa lege doua vorbe coerent, iar dupa, ca e in interesul anchetei sa nu dezvaluie detalii cu privire la dosarul sau.


Redeschiderea dosarului acum este facuta la comanda lui Voronin, fiind nici mai mult nici mai putin o manevra electorala, sustin PPCD-istii, mai ales dupa ce crestin-democratii din consiliul municipal Chisinau, precum si in alte consilii locale, s-au aliat cu democratii formand coalitii anticomuniste in urma alegerilor locale din mai-iunie curent. O fi asa, sau nu, nu stiu, cert insa este faptul ca, desi pana in 2009 mai e ceva, lumea politica din MD deja a intrat in campanie electorala. Redeschiderea dosarului lui Cubreacov vine la putin timp dupa ce pe piata mediatica din Romania a fost lansata bomba cu Vlad Filat, agent KGB ce vrea sa ruineze democratia MD, la comanda lui Voronin.


Tinta principala a campaniei de demolare a democratiei firave a MD ar fi, se pare, Dorin Chirtoaca, primarul proroman al Chisinaului. Intre timp, liderul Partidului Social Liberal, Oleg Serebrian, a anuntat alierea cu Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov (sau mariaj, cum i-a zis speakerul moldovean, Marian Lupu, facand aluzie, la orientarea sexuala netraditionala a lui Serebrian), nimeni altul decat liderul partidului din care s-a desprins Filat pentru a forma noul Partid Liberal Democrat, a carui denumire, sustin unii, nu e intamplatoare. Autorii acelei bombe mediatice pretindeau ca Vlad Filat ar avea relatii cu Theodor Stolojan, liderul PLD de dincoace de Prut, legaturi pe care, insa, cel din urma le-a negat recent in mass media romaneasca, in timp ce Filat, dimpotriva, a confirmat existenta unor relatii cu PLD-ul din RO.


Deci, un lucru e clar, banii bagati de americani prin National Democratic Institute si International Republican Institute in organizare de numeroase traininguri de marketing politic si party development, la care am participat si eu, par sa dea roade, cel putin principiul de baza conforma caruia o campanie electorala incepe imediat dupa incheierea alegerilor s-a incetatenit temeinic in mintile luminate ale oamenilor politici moldoveni. De multe ori insa planul de actiuni al acestora include manevre nu la fel de luminate ca mintile lor distinse si faptul ca redeschiderea dosarului lui Cubreacov e o manevra de acest gen e mai mult decat evident. Abia astept urmatoarea mutare, voi?

No comments: