------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Poate nu aş fi acordat prea multă atenţie ştirii de mai jos dacă nu ar fi fost un detaliu important. Mai întâi ştirea difuzată de Mediafax.

Şi acum detaliul important. După ce am văzut ştirea pe Mediafax, mi-am adus aminte de un început de articol din 6 mai 2007 de pe vremea când îmi rodeam blugii la Ziarul Financiar.
Tony Blair va încerca să obţină un post de conducere în Uniunea Europeană, după ce va renunţa la mijlocul acestei sătpămâni la funcţia de premier al Marii Britanii. Un prim pas în acest sens ar fi semnarea, cu doar câteva zile înainte de a renunţa la funcţie, a unui nou proiect constituţional european pe care Germania îl va prezenta luna viitoare la Bruxelles, relata ieri Sunday Telegraph.
The Times anunţa că Blair nu exclude posibilitatea de a candida pentru un "rol executiv", care ar putea include un nou post de preşedinte al Uniunii Europene, în cazul în care acesta ar fi înfiinţat prin revizuirea Tratatului constituţional.
Pe de altă parte, Tony Blair ar putea opta pentru un rol de ambasador special pentru Africa şi Orientul Mijlociu, într-o încercare de a-şi repara reputaţia, informa The Independent.
La rândul lor, cei de la Financial Times citează surse din interiorul guvernulu care au declarat că este puţin probabil ca Blair să se dedice unei cariere de lector internaţional, preferând să se concentreze pe colectarea de fonduri pentru noua sa Fundaţie Blair, care va finanţa activităţi umanitare în Africa.
Well, cu excepţia celor de la Financial Times care au dat-o serios în bară, restul merită câte un ordin de Nostradamus:D!
No comments:
Post a Comment