Festivalul Filmului Francofon – Filmul, arta Intâlnirii 7-14 martie, Sala Elvira Popescu, Bucureşti

Ce păcat că nu prind festivalul respectiv, măcar voi să mergeţi! Deschiderea va avea loc vineri 7 martie la orele 20.00 la Sala Elvira Popescu cu filmul Le voyage du ballon rouge de Hsiao Hsien Hou (Franta, 2006).

Dacă s-ar spune că, din punct de vedere stilistic, există o cinematografie francofonă, ar fi fals şi exagerat în acelaşi timp; şi totuşi, la filmele turnate sau produse pe « planeta » Francofoniei pot fi reperate, cu uşurinţă, toate acele ingrediente care le conferă un caracter specific şi care le şi diferenţiază de celelalte producţii. Grija pentru Aproapele său, evidenţierea diversităţii culturale, atenţia îndreptată asupra destinelor individuale sunt, printre altele, tot atâtea trăsături marcante ale acestei cinematografii apărută, şi revendicată fără îndoială, de ţările care aparţin universului Francofoniei. Având ca temă « Intâlnirea » - fie ea umană, interculturală, etică, sau geografică… - acest al şaselea Festival al Filmului Francofon va reuni filme din nouă ţări care vor fi prezentate în cadrul a 18 proiecţii speciale.

Festivalul din acest an 2008 se va bucura de prezenţa realizatorului român Nae Caranfil care în ediţia specială « Carte Blanche à … » va prezenta filmul său « Restul e tăcere » - sau felul în care o ţară – a lui, în acest caz – merge în întâmpinarea unei noi arte : cinematografia. Iar celelate două filme pe care le-a ales stau tot sub semnul Intâlnirii : Le goût des autres, de Agnès Jaoui şi Les Demoiselles de Rochefort de Jacques Demy…

2 comments:

~* ♥ Fallen Angel ♥ *~ said...

Vine cumva si in CT? stiu ca in anii mei de tinerete (cand eram prin liceu) s`au desfasurat si pe la noi astfel de activitati. Acum?...

INconstantIN said...

No idea, dar promi să îi întreb dacă ajung şi pe malul mării:)!