Fidel Castro a renunţat la şefia peste Insula Libertăţii

Click here for my posts in English or go here for you to get more details about INconstantIN!
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
fidel castro mdro.blogspot.com

La 81 de ani, Fidel Castro rămâne a fi un adevărat exemplu de succes dictatorial prin tot ceea ce a făcut. A traversat anii Războiului Rece cu punctul culminant al Crizei Rachetelor în care a fost implicat direct, a rezistat încercărilor repetate ale americanilor de debarcare şi asasinare şi a făcut faţă cu brio prăbuşirii comunismului în Uniunea Sovietică, principalul său aliat.

A fost un lider carismatic care a intrat în analele retoricii pentru discursurile sale care durau ore în şir. A fost admirat în ţările Lumii a Treia pentru opoziţia sa faţă de SUA, imitat mai nou de Hugo Chavez, cu mai puţin succes însă.

Boala sa datând de pe la mijlocul lui 2006 şi renunţarea oficială la postura de tătuc al Cubei pune sub semnul întrebării existenţa de mai departe a singurului stat comunist din emisfera de West. Din 2006 de când Castro a fost internat în urma unor sângerări intestinale, Fidel Castro a fost văzut apărând în poze având o mină blonăvicioasă şi deloc încurajatoare pentru susţinătorii săi devotaţi. De atunci, mai exact din 31 iulie, a fost rândul lui Raul Castro, fratele lui Fidel, abonat la portofoliul de ministru al apărării, să preia frâiele conducerii în Insula Libertăţii.

Totuşi, deşi Fidel Castro, proaspăt ales membru al Adunării Naţionale (parlamentul cubanez) a anunţat clar că nu mai aspiră la un post de conducere - Preşedinte al Consiliului de Stat şi Comandant Suprem - acesta îşi va păstra influenţa politică în calitatea sa de secretar al Partidului Comunist.

No comments: