Câştigătorii Blogovăţ 2008 în viziunea lui Alexandru Culiuc, sau cum încurci peezda cu peezdeala

Încă un post cu Blogovăţ, Festivalul Blogului Moldovenesc:D! Păi, na, a mai rămas doar cel cu lista de câştigători, unul cu reacţii la prezentările de sâmbătă şi pozele aderente şi unul cu nemulţumirile mele post-premiere:D! Doar astea.

Urmând această leapşă am ajuns pe blogul lui Ion Surdu care a menţionat blogul lui Alexandru Culiuc ca fiind unul cu un design foarte OK. Mă rog, dacă şi ăla e design OK, atunci eu tac:))! Ion, aş putea să îţi recomand cel puţin 5 bloguri având un design cu adevărat foarte bun, în comparaţie cu care cel al lui Culiuc sux. Aşteaptă să vezi ce design o să am eu pe blogul meu de pe WordPress!!!

Revenind la Alexandru Culiuc, trebuie să recunosc faptul că am mai auzit acest nume atunci când s-a vorbit de prima întâlnire offline a bloggerilor republicamoldoveni. Urma să ajung şi eu la acel meeting, dar nu a fost să fie. Presupun că atât timp cât un simplu apel al cuiva adună atâta lume persoana în cauză are o oarecare autoritate printre bloggerii care se arătau flataţi de a fi invitaţi la acea întâlnire. Răspunsul l-am găsit în miniCV-ul lui Culiuc postat pe blogul său: DNT/Design.md, dar şi ournet.md (asta din page source). Din acelaşi miniCV aflu că Alexandru are un parcurs curricular foarte impresionant, fiind pe moment încardrat într-un program Ph.D. in Public Policy la Harward. Wow! Ei, aici se şi termină WOW-ul!

Blogul, unul pe Movable Type, are deja 2 ani şi nouă luni, cel puţin aşa apare în arhivă, deşi văd şi Copyright ©1997-2008 Alexandru Culiuc. Well?

Am vrut să văd din prima ce trafic are, dar nu prea sunt contoare. I-am verificat autoritatea Technorati - 32, cam puţin pentru un blog de aproape 3 ani. Pentru comparaţie, acest blog, are doar 3 luni, Technorati e 93. Am verificat alexa: 655.652, comparat cu INconstantIN's Blog care are 205,511 iar parcă nu arată bine:))!

Aceste cifre demonstrează principala problemă cu titlu de confuzie care predomină în blogosfera moldovenească. Blogul este înţeles ca un tool adiacent pentru nişte IT-işti, web designeri, administratori de site etc. pe de o parte, şi ca un supliment la activitatea de bază a bloggerului, fie că e vorba de jurnalism, fie că e vorba de careva analize de tip politic sau economic, pe de altă parte. Or, realitatea e total diferită.

Nu trebuie să priviţi mai departe decât peste gard. Uitaţi-vă la bloggerii de top din România, prin "de top" subînţeleg atât blogurile tip supermarket, cât şi blogurile de nişă. Prima mare supriză va fi, presupun, numărul de posturi publicate zilnic! (Culiuc din câte văd eu postează din joi în paşte, sau paşti). Tocmai aceasta e frumuseţea blogging-ului, mereu în fugă după informaţie, mereu implicat în scrierea de posturi. Ca exemplu, faptul că am lipsit ieri şi azi de pe blog reducând numărul posturilor sub 10 m-a costat 20 de cititori în Feed Reader.

Traficul şi ranking în Technorati sau Zelist sunt partea a doua. Anume aici e problema cu "bunătatea" unui blog. Nu poţi tu, un oarecare Culiuc, sau eu, un oarecare Codreanu, să vii/să vin să spui /să spun că blogul X e bun şi că Y nu e, pentru că o să fim amândoi suspectaţi, pe bună dreptate, de subiectivism. Tocmai de aceea s-au inventat statisticile şi site-urile de autoritate, singurele două indicii obiective ale "bunătăţii" unui blog.

Dacă o să încercaţi să frunzăriţi câteva dintre blogurile a căror neparticipare la Blogovăţ, Festivalul Blogului Moldovenesc Culiuc o deplânge, numindu-le "lipse însemnate", veţi da de nişte bloguri (Nicu Popescu, Dumitru Mânzărari, Oleg Cristal, Petru Terguţă) care nu au nicio legătură cu bloggingul ca atare şi sunt departe de a avea măcar o medie de 30-50 de unici pe zi.

Culiuc însă spune:

Nu trebuie să fii mare blogofil ca să ştii că aceşti bloggeri domină categoriile respective (integrare europeană, securitatea şi relaţiile cu Rusia, viaţa politică, jurnalism) şi că sunt cei care îmbogăţind blogosfera cu materiale şi gânduri originale, şi nu scriu banalităţi la subiecte generale (ar fi mai simplu să numărăm blogurile care nu au scris banalităţi despre războiul brazilor) şi bârfe şi noutăţi din interiorul blogosferei (care nu interesează pe nimeni în afară cercului bloggerilor respectivi).


Afirmaţii hazardate ca să nu spun stupide. Câte bloguri axate pe integrare europeană există în Republica Moldova? Da' pe securitatea şi relaţiile cu Rusia? LOL!!! Ca să vorbesc pre limba lui Culiuc, e la fel ca în "pervâi pareni na derevni, a derevnea odin dom". "Blogurile de sus" sunt exact acel tip de publicări adiacente la ceea ce un jurnalist sau analist publică prin alte părţi în mod oficial, fiind plătit pentu asta. Că e Oleg Cristal pentru Moldova Suverană, că e Petru Terguţă pentru Prima TV (parcă), asta e ideea generală. Un blogger adevărat trăieşte din blogging. Un blogger adevărat are cititori constanţi, dar, mai important, un blogger adevărat şi bun, are cititori mai mult de cel puţin 200 de unici pe zi. Nu e cazul cu blogurile de mai sus care au 200 de unici pe săptămână, în cel mai fericit caz.

Luăm acum preferinţele lui Culiuc pe categorii:

Cel mai bun articol de blog: The Bat! Mailer: istoria unui brand. Plictisitor, neinteresant. Dacă spui că acest post e mai interesant decât postul Deşi managerii din România nu vor să investească în campanii de marketing pe bloguri, este evident că Internetul revoluţionează campaniile electorale eşti cel puţin neatent.

Blog Media:


Nimeni. Nici unul din participanţii la această categorie nu se pot compara cu Nicu Popescu sau Oleg Cristal. Aş include aici şi digestul de euroştiri extrem de bine spicuit de Val Popovici.
Vezi mai sus ce ziceam de bloguri ca activitate adiacentă. Iar ceea ce face Val Popovici se cheamă spam. Mai citeşti şi tu nişte BLOGURI! Un blog constând doar dintr-un copy paste de pe agenţii de presă e spam! Pentru confirmare, am putea încerca un "report spam" la Google. Să vedem ce zic!

La Blog Personal şi Blog de Specialitate Culiuc iar bate câmpii. Mă bucur, totuşi, că avem aceeaşi părere despre categoria Blog Societate Civilă. Şi da, îmi place şi mie cum scrie Decolteu, pe care am şi desemnat-o recent (ajutat de alţi bloggeri) cea mai bună bloggeriţă din Republica Moldova:D.


P.S. Am încercat de vreo doua ori să votez pentru Hâncu şi G0blin — nu mi-a reuşit nimic. Posibil votarea e deschisă doar pentru cititorii din Moldova, însă în aşa caz m-aş fi aşteptat să găsesc anunţul respectiv pe situl concurslui...

LOL!!! Eu am votat şi am fost votat din România!

Pe final, acest "blogger" inventiv strâmbă din nas la denumirea concursului, una foarte inspirată după părerea mea şi deloc banală, ceva gen MdBlogFest sau orice altceva ar fi fost plictisitor.

"Bloggerul" Alexandru Culiuc şi "blogul" acestuia sunt parcă scoase din bancul cu ursul şi iepurele care au încurcat peezda cu peezdeala. Culiuc, deşi cu un PhD la Hardward în derulare, are serioase probleme în perceperea fenomenului de blogging. Asta ca să nu spun că Culiuc (cacofonie iminentă) are probleme serioase cu limba română-moldovenească:

  1. că concursul (cacofonie)
  2. organizatorii puţin exagerează (în română, spre deosebire de rusă, "puţin" se plasează în acest caz după "exagerează")
  3. N-am făcut secret din aceea (calc stupid din rusă)
  4. au fost primite unele hotărâri (hotărârile se iau)
  5. nu am înaintat Culiuc.com spre concurs (calc stupid din rusă)
  6. lipse însemnate (calc stupid din rusă)
  7. E drept că (moldoveneşte, de fapt ar fi corect "e adevărat că...")
  8. bloguri de calitatea a doua (nonsense, eventual bloguri de mâna a doua)
  9. un blog cine ştie ce bun (calc stupid din rusă adaptat pentru moldovenească)
  10. dacă câştigă (cacofonie)
  11. să fie puse laolaltă (argou, vorbeşti aşa cu mâca la ţară)
  12. sunt de-acord (cratima e în plus)
  13. Nici unul din participanţii (mai nou, "niciunul" se scrie legat, sau împreună, sau, ca să înţelegi, laolaltă:)))
  14. nu se privesc "pozate" (calc stupid din rusă)
  15. este unicul blog (calc stupid din rusă, este singurul blog)
  16. scrie interesant la subiecte interesante (calc stupid din rusă)
  17. nu mi-a reuşit nimic (calc stupid din rusă)
  18. în aşa caz (calc stupid din rusă)
  19. opinia mea subiectivă (exprimare stupidă, pentru comparaţie: "oprina mea obiectivă":))
Pentru explicaţii vizavi de calcurile respectiv, dar şi pentru toate formele corecte, mă poţi contacta lăsând un comentariu la acest post:D! Un doctorat la Harward nu te face automat expert în toate, am cunoscut multă lume proastă cu masterate şi doctorate în instituţii de acest gen, iar atunci când îmi spuneau pe unde au ajuns de au învăţat, prima mea întrebare era: "Cum plm ai ajuns acolo?":))

Nu înţeleg proasta înverşunare a acestui Alexandru Culiuc care (cacofonie necesară), culmea, a fost invitat să participe şi în juriul Blogovăţ, Festivalul Blogului Moldovenesc Că am urlat eu în gura mare că trebuie să câştig, dar nu voi câştiga, asta e cu totul altceva decât să dai ca boul într-o iniţiativă care merită admiraţia celor care nu au reuşit să organizeze un eveniment similar până acum. Tocmai de aceea am să merg sâmbătă la Chişinău să îi cunosc pe Vitalie Eşanu, Mihai Moscovici, Vladislav Namaşco, Valeriu Tihai, chiar dacă decizia acestora şi rezultatele Blogovăţ, Festivalul Blogului Moldovenesc nu îmi vor oferi prea multe motive de bucurie:D!

P.S. Ca să vezi, cei care se aseamănă se adună, vezi un comentariu al lui Nicu Popescu începând cu "o mica corectare stilistica". Ce aveţi, dragilor, formaţi cumva frăţia secretă a cacofoniei? Iar Tudor Darie, cretinul care semna recent porcăria de post despre Mihai Dolgan, vezi "Gândul care îi trece prin cap lui Tudor Darie" sau UNIMEDIA is going down, nu ştie că Mihai Moscovici, fiind în juriul concursului, nu putea, logic (!), să participe la Blogovăţ, Festivalul Blogului Moldovenesc

12 comments:

Anonymous said...

Hmmm, un hard core articol. Sa vedem feedback-ul ;)

Anonymous said...

Stimate Constantin, am ris tareTARE cind am citit postul asta!
Plin de perle:))

Mult succes in continuare!

Si daca iti place atit de tare competitia, trebuia sa faci sport de perormanta:)

INconstantIN said...

@ Alex: cel mai bun feedback din partea lui Culiuc este lipsa unui feedback:))!!! Nu exista replicat dupa ce l-am terferlit intr-atat si orice comentariu de-al lui ar fi la fel de pinibil ca postul la care am facut referinta:D!

@ Adrian Hancu: Cand eram mic am castigat niste comepetitii zonale de sah, tenis si fotbal, dar taica-meu a zis ca mai bine ma fac muzicant. Asa am ajuns eu sa fac blogging:))!

Anonymous said...

@INconstantIN: Nu susţin publicarea posturilor cu asemenea conţinut pe blog, dar e treaba ta. Everybody does it, his way.

Mihai Stipanov said...

E prea multa critica! Vad ca primesti placere din asta, si daca tot scrii ce vrei pe blogul tau, atunci nu inteleg cele comentate de tine despre continutul de pe culuic.com.

INconstantIN said...

@ Alex: Asta e important, fiecare sa faca ce ii place, nu?:D

@ Mihai: Pai, mi se pare stupid felul in care a atacat tot ceea ce tine de Blogovat si parerile lui despre marii blogger:))! Atat!

Anonymous said...

Poti sa nu ma crezi, dar am intuit ca optiunea mea referitor la designul blogului lui Culiuc o sa "provoace" acest post al tau :D

Astept cu nerabdare noul tau blog. Si pot sa-ti spun ca sunt sigur ca va fi unul interesant (ca design) [daca n-o sa-mi prea placa ceva, o sa-ti spun :D]

Ne vedem maine la Blogovat! :)

Mircea-Gabriel said...

Intr-adevar, individul se exprima într-un mod dezastruos : ilogic si agramat.

Dar si tu esti mai catolic decât papa : "e drept că" este corect. :))) Si apoi de unde sa stie el tocmai de la Harvard ca "niciunul" se scrie mai nou într-un singur cuvânt ? :)))

INconstantIN said...

@ Ion: Acest post a fost doar o reactie la postul ala stupid al lui Culiuc. Doar atat. Da, abia astept si eu sa trec odata pe noul blog, o sa ma simt si mai bine avand la indemana un blog care va arata perfect:)!

@ Mircea: Da, pe cat de ilogic, pe atat de agramat, ai dreptate. Stai sa mai incerc cu "e drept ca"... Nu stiu, bine, fie, 18 in loc de 19:))!

Anonymous said...

Cita zarva dintr-un fleac. Cita critica! :) - se pare ca te-au atins bine posturile lui Alex, daca ai raspuns astfel. In opinia mea postul tau este un semn de nesiguranta, si nimic mai mult. Critica este buna, atunci, cind aduce folos, iar critica de dragul criticii (reactie emotiva) este un gest destul de patetic. De altfel (cum e mereu in cazul a astfel de critica), argumentele sunt slabe si daca te uiti mai atent la ele sunt ca niste nourasi, care dispar suflati de vint. Nu poti pretinde sa dai o definitie absoluta de bloging (1 la mina), nu poti pretinde ca adevarul il gasesti pe Google (2), nu poti insista ca blogurile tematice nu sunt populare, doar urmind logica ca sunt citite de specialisti (3). La fel popularitatea blogurilor se bazeaza pe audienta-tinta - vor fi mai citite blogurile care le plac cititorului in masa, si nu trebuie sa-ti spun cine este masa de cititori in Moldova, si care sunt interesele lor. Eu nici odata nu as citi un blog ca al tau, caci nu am timp pentru asa fleacuri (posibil ca nu este fleac, dar nu-mi e interesant ce scrii). Cind citesc blogurile ma intereseaza ideile, fara sa atrag mare atentie la aspecte filologice – la fel cum tu pretinzi ca gasesti greseli la Alex, vor fi o droaie de romani, care vor gasi la tine greseli. In genere astfel de critica (este agramat, etc.) mi se pare goala in sensul ca o faci cind s-au epuizat argumentele.
In rest, nu reactiona emotive la acest post, este parere personala, iar eu ca oricare om ma pot gresi, si apoi am judecat in limitele capacitatilor mele intelectuale si experientei :).

Anonymous said...

Ai dreptate pe aici pe acolo, dar nu am putut trece cu vederea criteriile utilizate pentru a determina valoarea blogului.

Nu cred că trafficul, Technorati sau Alexa ranking sunt indicii universale / obiective, mai ales trafficul.

Mai important este bounce şi conversion rates, nu trafficul :)

Oricum, cred că ai pierdut prea mult timp pentru acest articol :)

INconstantIN said...

@ Dumitru: ai dreptate, pe ici pe colo si tu:)! Gandim diferit, asta e:)!