Vladimir Voronin reales în funcţia de preşedinte al comuniştilor din Republica Moldova


Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost reales sâmbătă, în cadrul celui de-al şaselea congres al Partidului Comunist (PCRM), în funcţia de preşedinte al formaţiunii, de cele 2.000 de organizaţii, relatează BASA-press

La lucrările congresului, transmis online, au participat peste 400 de delegaţi şi aproximativ 200 de invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai formaţiunilor politice de stânga din Ucraina, România, Germania şi China.


Numai în ţara celor mai cretini dintre pâmâteni un cetăţean poate exercita concomitent 2 funcţii: preşedinte de ţară şi preşedinte de partid. Pe lângă faptul că nu este politic sănătos, din câte ştiu eu e o încălcare evidentă a Constituţiei care spune sus şi tare că cele două funcţii sunt incompatibile.

P.S. Mă mir cum de nu au avut invitaţi din Cipru, ţara în care la recentele alegeri prezidenţiale a câştigat un comunist.

No comments: